S-a vorbit mult în acest an despre poluarea atmosferică, astfel încât mulți dintre noi am ajuns să credem că poluarea este un fenomen care ne afectează doar când ieșim din casă. Credem că în propriile locuințe suntem în siguranță, dar de fapt inhalăm tot poluare. De câte ori nu ați închis geamul ca să nu mai vină praful de afară? De fapt, nici în interior nu suntem feriți de fenomenul care ne poate aduce boli grave. 4 milioane de oameni de pe glob mor anual prematur din cauza afecțiunilor asociate poluării din casă.
În casă, la fel ca afară
Expunerea la un aer poluat dintr-o locuință în mod repetat poate provoca reacții imediate, pe termen scurt, cum sunt: iritații ale ochilor, nasului și gâtului, precum și dureri de cap, amețeală și oboseală, conform Agenției pentru Protecția Mediului din SUA. Pe termen lung, poluarea din casă ucide. Aproape 4 milioane de decese premature la nivel mondial sunt cauzate de acest fenomen. Cele mai frecvente afecțiuni care duc la deces prematur sunt: pneumonie, infarct și BPOC, potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății.
Experimentul
Testul nostru a fost efectuat într-o cameră de 11 metri pătrați, dintr-un apartament de la etajul 1 din sectorul 5. Locuința este la aproximativ 100 de metri de șoseaua principală, iar geamul de la dormitor nu dă direct spre stradă, ci spre câteva curți interioare ale unor case. Ne-am așteptat ca nivelul de poluare să nu fie același ca în cazul locuințelor de pe străzile intens circulate, de exemplu.
Am cumpărat un purificator de aer în urmă cu 5 luni, pentru că vedeam efectiv cum zbura praful în dormitor, chiar și după ce făceam curat. Era de ajuns să reașez pătura de pe pat de pe un colț pe altul și camera era invadată de particule mici, dar vizibile! În plus, avem și un motan, iar praful este răscolit cu orice ocazie. Știam că există pe piață aparate care filtrează aerul și care rețin particulele poluante, așa că am cumpărat unul. Mi s-a părut că aerul e mai respirabil, într-adevăr, dar apoi, obișnuindu-mă cu aparatul, nu i-am mai dat mare importanță. Îl porneam în principal seara timp de 2, 3 ore. — Teodora Iacob, președinte Asociația Nature Talks
Curățenia în apartament a fost făcută în mod regulat, de câteva ori pe săptămână. Chiar și așa, când a sosit momentul să demontăm primul filtru al aparatului a venit și șocul.
După 5 luni de utlizare, am primit un mesaj pe aplicația mobilă cum că a venit timpul să curățăm prefiltrul. Am avut inspirația să pornesc și camera de filmare chiar în momentul când am scos filtrul din aparat și am descoperit ce vedeți în imagini: un pumn de praf! Este un aparat pe care îl folosim doar în dormitor și timp de 2-3 ore pe zi. Pot doar să îmi imaginez cum ar fi dacă el ar merge constant și l-am muta dintr-o cameră în alta. — Teodora Iacob, președinte Asociația Nature Talks
Filtrul pe care l-am folosit așadar în ultimele luni era plin de praf și păr.
Un pumn de praf
Am curățat filtrul de aer conform instrucțiunilor producătorului, iar la final am vrut să vedem cât de mult praf s-a colectat. Nu mică ne-a fost mirarea când am constatat că este vorba despre un pumn de praf și particule, care în lipsa unui purificator de aer ar fi intrat în plămânii noștri.
Problema poluării indoor este deja studiată și la universitățile mari din lume. Harvard Medical School a publicat un articol amplu despre ce este de fapt poluarea indoor și cum ne afectează. Principalele surse de poluare din casă sunt: gătitul, arderea combustibililor fosili precum cărbunele, praful adus de afară și animalele de companie.
Mulți dintre factorii poluanți care cauzează probleme nu au miros. Astfel, în multe cazuri, nu este nimic care să ne alerteze că în încăpere este o problemă. — Dr. Nicholas BuSaba, profesor asociat Harvard Medical School
Sfaturile specialiștilor
Harvard Medical School vine cu câteva sfaturi pentru a evita poluarea din interiorul locuințelor, în special cu praf.
- curățați covorul de două ori pe săptămână cu un aspirator care are un filtru HEPA
- spălați în mod regulat la o temperatură de cel puțin 55 de grade cearceafurile, draperiile și alte materiale care atrag alergeni, în special dacă aveți animale de companie
- evitați dezordinea, pentru că lucrurile aruncate la întâmplare, unele peste altele, adăpostesc în timp praf care poate provoca alergii
Cum funcționează un purificator de aer
Un purificator de aer filtrează aerul dintr-o încăpere și reține în filtre particulele foarte mici de până în 0,3 microni. Asta înseamnă alergeni, particule și bacterii.
Prin structura lor, filtrele împiedică eliberarea particulelor colectate înapoi în aer. Aparatul este conectat la o aplicație de telefon care îți trimite tot felul de alerte: care e nivelul de poluare din cameră, când ar trebui repornit aparatul, când trebuie curățate filtrele.
*Acest material NU este sponsorizat! Este o experiență pe care o facem publică pentru a atrage atenția asupra unui pericol real.